Dictionar

înfumurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. înfumura)

1. îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare.
2. (rar, poetic) lucire, sclipire slabă.
 

aroganță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrogance, lat. arrogantia)

1. atitudine de mândrie disprețuitoare; obrăznicie, înfumurare, impertinență.
 

fatuitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fatuité, lat. fatuitas)

1. îngâmfare, înfumurare.
 

iactanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. iactancia, fr. jactance)

1. înfumurare, îngâmfare, vanitate.
2. lăudăroșenie, fanfaronadă.
 

ostentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ostentation, lat. ostentatio)

1. atitudine de paradă, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretențioasă.
2. cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ.
 

pretenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prétention)

1. revendicare a unui drept, a unui privilegiu.
2. (pl.) părere bună exagerată pe care o are cineva despre sine; înfumurare.
3. exigență.
 

prețiozitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. préciosité)

1. stil căutat, artificial, afectat; faptul de a fi prețios; afectare, înfumurare.
2. cultivare excesivă a exprimării rafinate, grațioase, sofisticate sau pedante.
3. tendință către rafinament în expresie și purtări adoptată în anumite saloane ale Franței sec. XVII.
4. (înv.) prețiosism.