înspăimântare
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (înspăimânta)
Etimologie: (înspăimânta)
1. acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; îngrozire, spaimă.
2. (înv.) rușine.
3. (loc adverb.) cu (sau de, în) ~ = de speriat.
4. (var.) (înv.) spăimântare.