Dictionar

acuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accusare)

1. a învinui, a învinovăți; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.
 

acuzat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.
 

culpabiliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. culpabiliser)

1. a provoca cuiva un sentiment de vinovăție; a face pe cineva să se simtă (sau să fie considerat) vinovat; a învinovăți, a învinui.
2. (antonim) a deculpabiliza.
 

imputație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imputation, lat. imputatio)

1. faptul de a imputa cuiva o vină; învinovățire; reproș.
2. imputare (II); sumă plătită.
 

inculpa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. inculper, lat. inculpare)

1. (jur.) a învinovăți, a învinui, a acuza.
 

culpabilizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (culpabiliza)

1. care a fost considerat vinovat; învinovățit, învinuit.
2. (antonim) deculpabilizat.