Dictionar

acuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accusare)

1. a învinui, a învinovăți; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.
 

acuză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. accusa)

1. faptul prin care se atribuie cuiva o culpă; învinuire, acuzare.
 

acuzabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accusable)

1. care poate fi acuzat.
2. (antonim) inacuzabil.
 

acuzare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acuza)

1. acțiunea de a acuza.
2. persoană, instanță care acuză într-un proces penal.
 

acuzat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.
 

acuzație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
3. (var.) (înv.) acuzațiune.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.
 

acuzativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. accusativus, fr. accusatif)

1. caz al declinării care exprimă unele complemente și unele atribute.
 

acuzator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. accusateur)

1. (cel) care acuză.
2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.
 

absolvi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. absolvieren, lat. absolvere)

1. a termina un ciclu, o formă de învățământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.
 

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă.
2. a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.
 

acuzabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accusable)

1. care poate fi acuzat.
2. (antonim) inacuzabil.
 

acuzare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acuza)

1. acțiunea de a acuza.
2. persoană, instanță care acuză într-un proces penal.
 

acuzat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.
 

acuzator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. accusateur)

1. (cel) care acuză.
2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.