Dictionar

usturatec, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ustura + -atec)

1. care produce usturime, care ustură; usturător.
 

usturătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ustura + -ătură)

1. durere usturătoare, senzație dureroasă de urzicare, de înțepătură sau de arsură; usturime.
2. porțiune a corpului unde se simte senzația de usturime.
 

acid, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. acide, lat. acidus)

1. adj. cu proprietăți acide.
2. (fig.) care dezvăluie lucruri neplăcute, dureroase; usturător.
3. (adesea fig.) care are proprietățile unui acid, cu gust acru, înțepător.
4. s. m. substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol.
 

corosiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrosif, lat. corrosivus)

1. (despre substanțe) care provoacă o coroziune.
2. (fig.) mușcător, usturător.
 

mordant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mordant)

1. adj. (fig.) mușcător, caustic, usturător; acerb.
2. s. m. substanță cu ajutorul căreia se fixează vopseaua pe fibrele textile.
 

oximoron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. oxymoron)

1. figură de stil constând în a îmbina două cuvinte în aparență contradictorii, incompatibile, pentru a da expresiei un caracter usturător.
 

sarcasm

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. sarcasme, lat. sarcasmus)

1. ironie aspră, mușcătoare; batjocură usturătoare.
2. exprimare, enunț care denotă sarcasm.
3. (retorică) critică, satiră amară și înțepătoare.
 

urticant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. urticant)

1. care provoacă usturime; urzicător, usturător.