OK
X
decent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. décent, lat. decens)
1.
cuviincios;
reverențios,
plin
de
decență.
2.
pudic,
rușinos.
decență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. décence, lat. decentia)
1.
respect
pentru
bunele
moravuri;
bună-cuviință;
pudoare.
decentrare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (după fr. décentrage)
1.
acțiunea
de
a
descentra;
deplasarea
centrului.
2.
deplasare,
din
poziția
normală,
a
unei
piese,
a
unei
imagini
de
televiziune
pe
ecranul
unui
cinescop.
3.
(dispozitiv
optic)
aliniere
greșită
a
centrelor
lentilelor.
4.
(psihologie)
acțiunea
de
a
muta
un
centru
de
interes.
5.
(tehnol.)
mutarea
centrului
de
greutate
al
unei
piese
de
prelucrat.
6.
(antonim)
centrare.
decent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. décent, lat. decens)
1.
cuviincios;
reverențios,
plin
de
decență.
2.
pudic,
rușinos.
decoltat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. décolleté)
1.
(despre
rochii,
haine)
cu
decolteu
(mare).
2.
(despre
femei)
care
poartă
asemenea
haine.
3.
(fam.)
indecent,
necuviincios,
impudic.
exhibiționism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. exhibitionnisme)
1.
mania
de
a
face
exhibiții.
2.
impuls
morbid
de
a
se
manifesta
în
public
prin
acte,
atitudini
sau
gesturi
indecente.
french-cancan
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. french cancan)
1.
dans
francez
foarte
vioi
(considerat
indecent,
impudic
și
erotic),
executat
de
femei,
în
vogă
la
începutul
secolului
al
XX-lea,
practicat
încă
și
astăzi
în
anumite
cabarete;
melodia
după
care
se
execută
acest
dans;
cancan.
impudic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. impudique, lat. impudicus)
1.
lipsit
de
pudoare;
nerușinat,
indecent.
indecent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. indécent, lat. indecens)
1.
care
calcă
sau
contrazice
legile
decenței;
care
șochează.
2.
care
este
lipsit
de
pudoare;
necuviincios,
nerușinat,
impudic.