Dictionar

-CENTRU

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (lat. centrum „mijloc, centru”)

1. „centru”.
 

acromocentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. achromocentre)

1. corpuscul cromozomic lipsit de cromatină.
2. (bot.) figuri asteriale sau fusoriale de natură centrozomică lipsite de cromatină.
 

anticentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.
 

apocentru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocentre)

1. punct al orbitei unui corp ceresc unde acesta se află la cea mai mare distanță de corpul central în jurul căruia se mișcă.
 

baricentru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barycentre)

1. punct de aplicație al rezultantei forțelor de presiune; centru de greutate.
2. punct de întâlnire al medianelor într-un triunghi.
 

cenocentru

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT coenocentrum
2. FR cénocentre
3. EN coenocentrum
4. DE Zönozentrum
5. RU ценоцентр
6. HU cönocentrum
 

acentric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acentrique, lat. acentricus)

1. (despre cromozomi) nedispus în centru.
2. lipsit de centromere.
 

aerobază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aero- + bază)

1. centru de exploatare a aparatelor de zbor.
 

aferent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afférent, lat. afferens)

1. în legătură cu ceva.
2. care se cuvine, revine cuiva.
3. (anat.; despre vase, nervi) care merge de la periferie către un centru important sau un organ.
 

analatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anallatism)

1. proprietate optică a stadimetrului și a taheometrelor de a da direct prin citire distanța de la centrul aparatului foto la mira vizată.
 

anaseism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ana- + seism)

1. undă seismică a cărei primă deplasare se produce dinspre epicentru spre exteriorul regiunii respective.
 

anticentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.