Dictionar

neuron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. neurone)

1. celulă nervoasă; neurocit.
 

deutoneuron

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. deutoneurone)

1. (biol.) al doilea neuron din cadrul unui lanț neuronal; primul neuron de releu pe o cale aferentă.
 

neuronal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. neuronal)

1. care se referă la neuroni; care ține de neuroni; neuronic.
 

neuronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. neuronique)

1. care se raportează, care aparține neuronului; neuronal.
 

neuronofagie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. neuronophagie)

1. proces de fagocitare a celulelor nervoase alterate de către celulele nevrogliei din jur.
 

aferentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. afférentation)

1. transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la cei centrali.
 

axon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. axone)

1. prelungire a neuronului; cilindrax, neurit.
 

axoplasmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. axoplasma)

1. protoplasma axonului, format din elemente identice cu acelea din corpul neuronal.
 

dendrită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dendrite)

1. prelungire arborescentă, citoplasmatică a neuronului; dendron.
2. (pl.) depozite de minerale în formă arborescentă.
 

dendron

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. dendron)

1. (biologie) structură arborescentă care este situată la capătul unei celule nervoase și care primește semnale de la alte celule, pe care le transmite corpului celular; prelungire a neuronului; dendrită.
 

deutoneuron

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. deutoneurone)

1. (biol.) al doilea neuron din cadrul unui lanț neuronal; primul neuron de releu pe o cale aferentă.