Dictionar

deficient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déficient, lat. deficiens)

1. adj. în deficit; care produce mai puțin decât trebuie.
2. s. m. f. cel care prezintă o insuficiență mintală, motrice sau senzorială.
 

deficiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déficience, lat. deficientia)

1. lipsă, greșeală, scădere.
2. defect psihic sau fizic.
 

acromatoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Achromatose)

1. deficiență a pigmentației normale a pielii.
 

acustician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. acousticien)

1. specialist în acustică.
2. profesionist care se ocupă de corectarea deficiențelor funcției auditive prin intermediul dispozitivelor mecanice și electroacustice; audioprotezist.
 

aeroionoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. aeroionotherapy)

1. (med.) tratament medical cu aeroioni produși de aparate speciale.
2. (med.) metodă de tratament cu aer ionizat, care se folosește în scop terapeutic și preventiv în astmul bronșic, alergii, bronșită cronică, neurastenie, insomnie, sindromul de oboseală cronică, gripă, imunodeficiență și alte situații.
 

aptialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aptyalisme)

1. (med.) absența sau deficiența secreției de salivă; asialie.
 

astenopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asthénopie)

1. scădere a capacității funcționale a ochiului din cauza mușchilor oculari, a obosirii nervului optic sau datorită unor deficiențe ale retinei.
 

calcipriv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. calciprive)

1. care se referă la sau se datorează unei deficiențe sau absențe de calciu; provocat de lipsa calciului.