Dictionar

deviere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. devia)

1. acțiunea de a devia; deviație.
2. îndepărtare de la linia politică a unui partid; (rar) deviaționism.
3. abaterea acului busolei de la linia meridianului magnetic.
4. (fig.) abatere din calea apucată sau de la linia justă.
5. (înv.) deviare.
 

abnormitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnormité, germ. Abnormität)

1. caracterul a ceea ce este abnorm.
2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.
 

by-pass

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. by-pass)

1. conductă care dublează o altă conductă principală.
2. deviere rutieră în caz de înfundare a unui drum.
3. (med.) operație, în caz de obliterare a unei artere, pentru restabilirea circulației sangvine.
 

clinartroză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (clin- + artroză)

1. deviere laterală a axului unui membru la nivelul unei articulații.
 

clinodactilie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clinodactylie)

1. malformație în devierea laterală a degetelor mâinii.
 

deflector, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déflecteur)

1. adj. care servește la producerea deflexiunii.
2. s. n. dispozitiv de deviere a unui fluid sau flux electronic din direcția inițială de curgere.
3. dispozitiv din instalațiile de ventilație servind la evacuarea aerului viciat din încăperi.
4. instrument pentru compensarea compasului magnetic.
 

deflexiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déflexion)

1. stare a unui membru sau a unei părți a corpului opusă flexiunii.
2. deviere a curentului unui fluid, a unui fascicul de radiații din direcția inițială.