dezorientare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dezorienta)

1. acțiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare.
2. pierdere a capacității individului de a-și reprezenta situația în timp și spațiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalți.

demontat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (demonta)

1. faptul de a demonta (de a desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente); demontare.
2. (fig.) descurajare, deprimare, dezorientare, extenuare.
3. (antonime) montare, montaj.

derută

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déroute)

1. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine.

descumpănire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (descumpăni)

1. faptul de a (se) descumpăni, de a-și pierde echilibrul moral sau mintal; dezorientare, dezechilibrare.

neajutat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + ajutat)

1. care nu este sau nu a fost ajutat.
2. care manifestă neputință, neîndemânare sau dezorientare; neajutorat.

neajutorat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (ne- + ajutorat)

1. I. (despre oameni) lipsit de ajutor, de apărare sau de posibilități materiale; care nu știe să se descurce în viață.
2. care manifestă neputință, neîndemânare sau dezorientare; neajutat.
3. II. om lipsit de ajutor, de apărare sau de posibilități materiale.
4. persoană care nu știe să se descurce în viață.