auxiliar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

1. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător.
2. verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acțiunii.
3. (mat.) cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor.
4. s. m. ostaș roman aparținând unui auxilium.

liaze

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. liases)

1. enzime cu rol ajutător în sinteza unor compuși.

lonjă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. longe)

1. piesă mobilă ajutătoare, la învățarea unor mișcări acrobatice, în gimnastică, sărituri în apă etc.
2. curea de piele, coardă pentru dresajul cailor și câinilor.

propoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. proposition, lat. propositio)

1. cea mai simplă unitate sintactică prin care se comunică o judecată, o idee.
2. (log.) îmbinare de cuvinte care exprimă o ideee completă.
3. (mat.) teoremă ajutătoare care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental.
4. expresie care are un înțeles într-un anumit domeniu.
5. (inform.) formă propozițională din simboluri terminale.
6. cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare.

secundant, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Sekundant, lat. secundans)

1. cel care secundează pe cineva.
2. martor la un duel sau harachiri.
3. ajutător al unui participant în anumite întreceri sportive.
4. sportiv, echipă care într-o cursă (ciclism, alergări, canotaj) urmărește îndeaproape adversarul din față.

semiauxiliar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. semi-auxiliaire)

1. (verb) având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, izvorâtă din înțelesul său lexical.