OK
X
dezorienta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. désorienter)
1.
tr.,
refl.
a
face
să-și
piardă
sau
a-și
pierde
simțul
orientării,
a
nu
recunoaște
locul
unde
se
află.
2.
(fig.)
a
(se)
zăpăci,
a
(se)
deruta.
dezorientare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (dezorienta)
1.
acțiunea
de
a
dezorienta;
descumpănire,
uluire,
deconcertare.
2.
pierdere
a
capacității
individului
de
a-și
reprezenta
situația
în
timp
și
spațiu,
de
a
identifica
propria
persoană
sau
a
celorlalți.
dezorientat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (dezorienta)
1.
care
nu
se
poate
orienta,
nu
știe
unde
se
află
sau
încotro
să
se
îndrepte.
2.
(fig.)
care
nu
știe
ce
hotărâre
să
ia
într-o
anumită
situație;
descumpănit,
deconcertat.
bulversa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. bouleverser)
1.
a
întoarce
pe
dos,
a
pune
în
dezordine.
2.
a
modifica
total.
3.
(fig.)
a
zăpăci,
a
dezorienta.
debusola
Parte de vorbire:
vb. tr., intr.
Etimologie: (fr. déboussoler)
1.
a-și
pierde
busola;
a
face
pe
cineva
să
nu
mai
știe
unde
se
află;
a
(se)
dezorienta.
debusolat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. déboussolé)
1.
descumpănit,
dezorientat.
deconcerta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. déconcerter)
1.
a
face
să-și
piardă
cumpătul,
siguranța
de
sine;
a
dezorienta,
a
descumpăni.
deconcertat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. déconcerté)
1.
care
este
surprins
până
la
punctul
de
a-și
pierde
încrederea,
de
a
nu
mai
ști
ce
să
facă;
tulburat,
dezorientat,
perplex.
2.
(antonime)
dezinvolt,
sigur.
demonta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. démonter)
1.
a
desface,
a
descompune
(un
mecanism,
o
mașină)
în
piesele
componente.
2.
(fig.)
a
descuraja,
a
dezorienta
(pe
cineva).