Dictionar

jandarm

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. gendarme)

1. militar din jandarmerie, corp de armată sau poliție militară care asigură siguranța publică.
2. (fig.) cineva care afișează un aer de autoritate, care își asumă sarcina de a aduce ordine.
3. (fam.) femeie solidă cu un aer autoritar; femeie cu aspect masculin și maniere autoritare; virago.
4. (var.) (înv.) jandar, jandarnic, jăndar, jândar, jendar, jendariu, jendarm, jindar, jindariu.
 

jandarmeresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (jandarm + -esc)

1. care se referă (la jandarm sau) la jandarmerie.
 

jandarmerie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. gendarmerie)

1. corp militar sau poliție militară care menține siguranța publică.
2. corp de armată în regimul burghezo-moșieresc, însărcinat în special cu paza și cu menținerea ordinii la sate.
3. (înv.) meserie a jandarmului.
4. localul în care își are sediul; cazarmă.
5. (var.) (înv.) jendarmerie, (pop.) jăndărie.
 

alguazil

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alguazil, sp. alguacil)

1. (în trecut, în Spania) agent de poliție care îndeplinea în același timp funcțiile de executor judecătoresc, sergent orășenesc și jandarm.
 

carabinier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carabinier, it. carabiniere)

1. (în trecut) soldat înarmat cu carabină.
2. membru al jandarmeriei (în Italia); nume dat vameșilor în Spania.
 

jandarm

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. gendarme)

1. militar din jandarmerie, corp de armată sau poliție militară care asigură siguranța publică.
2. (fig.) cineva care afișează un aer de autoritate, care își asumă sarcina de a aduce ordine.
3. (fam.) femeie solidă cu un aer autoritar; femeie cu aspect masculin și maniere autoritare; virago.
4. (var.) (înv.) jandar, jandarnic, jăndar, jândar, jendar, jendariu, jendarm, jindar, jindariu.
 

jandarmerie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. gendarmerie)

1. corp militar sau poliție militară care menține siguranța publică.
2. corp de armată în regimul burghezo-moșieresc, însărcinat în special cu paza și cu menținerea ordinii la sate.
3. (înv.) meserie a jandarmului.
4. localul în care își are sediul; cazarmă.
5. (var.) (înv.) jendarmerie, (pop.) jăndărie.
 

jandarmeresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (jandarm + -esc)

1. care se referă (la jandarm sau) la jandarmerie.