Dictionar

omorâtor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (omorî + -tor)

1. adj. care omoară; ucigător, ucigaș.
2. (fig.) care torturează, chinuitor.
3. s.m.f. ucigaș, asasin, criminal.
4. (înv.) omorâtoriu.
 

apocarteresis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (gr. apokarteresis)

1. acțiunea de a se lăsa omorât de foame; sinucidere prin inaniție.
 

epimonă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. épimone, gr. epimone)

1. (retorică) repetare persistentă a unor idei, pledoarii etc. folosind aproape aceleași cuvinte; comorație.
 

jovial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. jovial)

1. care este plin de veselie sinceră, simplă și comunicativă; vesel, glumeț.
2. (antonime) mâhnit, mohorât, posomorât, sumbru, trist.
 

lapidație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. lapidation, lat. lapidatio)

1. acțiunea de a lapida și rezultatul ei; lapidare.
2. acțiunea de a ucide pe cineva cu pietre; tortura celor care sunt omorâți în acest fel.
3. alungare prin aruncare cu pietre.
4. (var.) (înv.) lapidațiune.
 

melancolic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mélancolique)

1. (și adv.) stăpânit de melancolie; deprimat.
2. care exprimă melancolie; trist, posomorât.
3. care suferă de melancolie (2).
 

morn, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. morne)

1. (despre oameni), abătut, posomorât; sumbru.
2. (despre vreme) acoperit, întunecat.