Dictionar

criminal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. criminal, lat. criminalis)

1. adj. care constituie o crimă, referitor la crimă.
2. s. m. f. făptuitor al unei crime.
 

criminalicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (criminalic + -esc)

1. specific crimei; care se referă la crimă; de crimă, criminal, nelegiuit.
 

criminalicește

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (criminalic + -ește)

1. ca un criminal.
 

criminalist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. criminaliste)

1. jurist specialist în criminalistică.
2. specialist în criminologie; criminolog.
3. (învechit) cel care a săvârșit o crimă; criminal.
 

criminalistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. criminalistique, /II/, germ. Kriminalislik)

1. adj. referitor la criminalistică.
2. s. f. știință care studiază și propune metodele și mijloacele dezvăluirii crimelor, cu scopul lămuririi și prevenirii lor.
 

criminalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. criminalité)

1. săvârșire de crime; totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un teritoriu, într-o anumită perioadă.
 

acuzator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. accusateur)

1. (cel) care acuză.
2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.
 

amoc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
3. (var.) amok.
 

antropologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropologique)

1. referitor la antropologie.
2. școală ~ă = a) școală întemeiată de Lombroso, care concepea infracțiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susține în mod eronat că viața socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.
 

antropometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropométrie)

1. metodă de cercetare în antropologie constând în măsurarea diferitelor părți ale corpului uman; somatometrie.
2. metodă de identificare a criminalilor pe baza descrierii corpului uman (dimensiuni, formă, amprente digitale).
 

asaltator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. assaltatore)

1. cel care asaltează; cineva care atacă sau asaltează pe altcineva în mod violent sau criminal; soldat încadrat într-un corp de trupe de asalt.
 

atenta

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. attenter, lat. attentare)

1. a comite un atentat, a face o tentativă de natură criminală.
2. (fig.) a încălca un drept, un principiu important; a săvârși un atac la morală, la pudoare.