Dictionar

sinucidere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sinucide)

1. acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; suprimarea propriei vieți.
2. actul prin care un individ își provoacă în mod voluntar și cu bună știință moartea; suicid, suicidere, (înv.) sinucid.
 

apocarteresis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (gr. apokarteresis)

1. acțiunea de a se lăsa omorât de foame; sinucidere prin inaniție.
 

harachiri

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hara-kiri)

1. sinucidere rituală prin tăierea pântecului cu pumnalul, practicată în Japonia; seppuku.
 

seppuku

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Seppuku)

1. sinucidere rituală japoneză constând în tăierea abdomenului cu o sabie scurtă, mai ales pentru a scăpa de rușine, ca mijloc de protest sau ca metodă de pedeapsă capitală; harachiri.
2. (prin ext.) (încercare de) sinucidere pentru spălarea păcatelor.
 

sinucigaș, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (sine + ucigaș, cf. fr. suicidé)

1. I. care se referă la sinucidere; (capabil) de sinucidere.
2. care și-a luat (sau a încercat să-și ia) viața; (înv.) sinucid.
3. II. persoană care și-a provocat în mod voluntar și cu bună știință moartea; (înv.) sinucid.
 

suicid

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. suicide)

1. acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; acțiunea unei persoane care își provoacă moartea în mod deliberat; sinucidere.
2. (prin ext.) orice act de autodistrugere intenționată.
3. (fig.) act sau atitudine de natură să distrugă cariera, imaginea, autoritatea etc. autorului acesteia.
4. (înv.) persoană care se sinucide sau s-a sinucis voluntar; sinucigaș.
 

suicidar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. suicidaire)

1. (livr.) adj. referitor la sinucidere.
2. adj., s. m. f. (cel) care are tendințe de sinucidere.