Dictionar

voluntar, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. voluntarius, fr. volontaire)

1. adj. făcut de bunăvoie; liber consimțit.
2. care exprimă, denotă voință.
3. care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic.
4. s. m. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință.
5. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat.
 

voluntariamente

Parte de vorbire:  adv. (desuet)  
Etimologie: (it. volontariamente)

1. în mod voluntar, fără constrângere.
2. (antonime) involuntar, automaticește.
 

voluntariat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. volontariat)

1. angajare în armată ca voluntar; durata serviciului.
 

voluntarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. volontarisme)

1. concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau anumite tendințe iraționale ale voinței umane sau o voință cosmică oarbă.
2. concepție sociologică subiectivistă care consideră voința umană ca factor hotărâtor al istoriei, atribuind proceselor voliționale un rol determinant în acțiunea socială, negând existența legităților obiective sau opunând voința umană acestor legi.
3. concepție psihologică potrivit căreia în viața psihică rolul hotărâtor îl au procesele voliționale.
 

voluntarist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. volontariste)

1. I. care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism (doctrină filozofică care pune voința deasupra inteligenței și acțiunea deasupra gândirii).
2. care provine din voluntarism; care dă dovadă de voluntarism.
3. (rar) care are voință; care își impune propria voință; voluntar.
4. II. adept al voluntarismului.
5. persoană care crede că poate supune realitatea voinței sale.
 

abnegație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.
 

acromiotonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromiotonie)

1. contracție involuntară la una din extremități.
 

ambardee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. embardée)

1. (marină) abatere involuntară de la drum a unei nave datorită vântului, curenților marini; mascadă.
 

amiotaxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyotaxie)

1. (med.) convulsie involuntară a mușchilor; convulsiuni de origine reflexă.
 

angajat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. engagé)

1. adj. (arhit.; despre o coloană) zidită cel puțin cu jumătate din diametrul ei în zidul (stâlpul) cu care face corp comun.
2. (despre oameni) încadrat într-un curent politic, social; (despre literatură) care servește conștient o cauză.
3. adj., s. m. f. (cel) care lucrează într-un anumit loc de muncă.
4. (militar) care servește pe baza unui angajament voluntar.
 

apnee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apnée, cf. gr. a- „fără” + pnein „a respira”)

1. (med.) oprire temporară, voluntară sau nu, a respirației.