OK
X
sinucide
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. suicider)
1.
a-și
lua
singur
viața,
a
se
omorî.
sinucidere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (sinucide)
1.
acțiunea
de
a
se
sinucide
și
rezultatul
ei;
suprimarea
propriei
vieți.
2.
actul
prin
care
un
individ
își
provoacă
în
mod
voluntar
și
cu
bună
știință
moartea;
suicid,
suicidere,
(înv.)
sinucid.
apocarteresis
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (gr. apokarteresis)
1.
acțiunea
de
a
se
lăsa
omorât
de
foame;
sinucidere
prin
inaniție.
harachiri
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. hara-kiri)
1.
sinucidere
rituală
prin
tăierea
pântecului
cu
pumnalul,
practicată
în
Japonia;
seppuku.
melancolie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. mélancolie, lat. melancholia)
1.
stare
de
tristețe,
de
deprimare,
însoțită
de
dorința
de
visare
și
singurătate.
2.
boală
psihică
manifestată
prin
tristețe,
apatie,
delir,
anxietate
și
obsesia
sinuciderii.
prevalență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. prevalence, lat. praevalentia)
1.
calitatea
sau
condiția
de
a
fi
predominant;
extindere
sau
răspândire
largă;
prevalare.
2.
(epidemiologie)
numărul
de
cazuri
de
îmbolnăviri
(accidente,
sinucideri
etc.)
care
apar
într-o
anumită
populație
la
un
moment
dat,
fără
a
face
distincție
între
cazurile
noi
și
cele
vechi.
seppuku
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (germ. Seppuku)
1.
sinucidere
rituală
japoneză
constând
în
tăierea
abdomenului
cu
o
sabie
scurtă,
mai
ales
pentru
a
scăpa
de
rușine,
ca
mijloc
de
protest
sau
ca
metodă
de
pedeapsă
capitală;
harachiri.
2.
(prin
ext.)
(încercare
de)
sinucidere
pentru
spălarea
păcatelor.
sinucigaș, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (sine + ucigaș, cf. fr. suicidé)
1.
I.
care
se
referă
la
sinucidere;
(capabil)
de
sinucidere.
2.
care
și-a
luat
(sau
a
încercat
să-și
ia)
viața;
(înv.)
sinucid.
3.
II.
persoană
care
și-a
provocat
în
mod
voluntar
și
cu
bună
știință
moartea;
(înv.)
sinucid.