Dictionar

ambușură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. embouchure)

1. (muz.) partea superioară a unui instrument de suflat care se pune în gură pentru a produce sunetul; muștiuc.
 

enclusură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enclusure)

1. împrejmuire a terenurilor agricole obștești, în scopul transformării lor în pășuni, în Anglia, în sec. XV-XVIII.
 

susura

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. susurrer)

1. (despre ape curgătoare, frunze) a produce un susur.
 

antrostomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antrostomie)

1. deschidere chirurgicală a unui antru, pentru drenare.
2. lărgire operatorie a deschiderii buzelor pentru ușurarea accesului în cavitatea bucală.
 

cascador, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. cascadeur)

1. persoană special antrenată care se substituie unui actor de film, în scenele cu acțiune periculoasă.
2. acrobat care execută serii de căzături și sărituri.
3. (fam.) persoană cu o conduită ușuratică.
 

cunetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cunette)

1. rigolă în radierul unui canal cu secțiune mare pentru a ușura scurgerea apelor cu debit mic.
 

demimondă

Parte de vorbire:  s.f. (franțuzism)  
Etimologie: (fr. demi-monde)

1. mediu format în jurul femeilor frivole, adesea venale sau întreținute de bogați.
2. femeie cu purtări ușuratice; cochetă, demimondenă.
 

deșarjă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décharge)

1. descărcare.
2. (fig.) ușurare.
 

diluant, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m., II. adj.  
Etimologie: (fr. diluant)

1. I. substanță care are proprietatea de a dilua.
2. lichid adăugat la vopsea sau lac pentru a ușura aplicarea.
3. II. care diluează.
4. (fig.) care atenuează esențialul.