Dictionar

genealogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. généalogie, lat. genealogia)

1. ordine cronologică a ascendenței membrilor unei familii, a unui neam etc.; filiație.
2. disciplină auxiliară a istoriei care studiază filiația familiilor domnitoare, nobiliare etc.
 

etnogenealogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (etno- + genealogie)

1. disciplină ce studiază geneza popoarelor, legăturile lor etnice și derivarea lor istorică.
 

genealogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. généalogique)

1. referitor la genealogie.
2. arbore ~ = tablou reprezentând un arbore al cărui trunchi înfățișează linia directă a unei familii, iar ramurile, linia colaterală.
 

genealogist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. généalogiste)

1. specialist în genealogie.
2. persoană care se ocupă cu stabilirea genealogiilor, care studiază originile și filiația familiilor.
 

nietzschean, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. nietzschéen)

1. I. referitor la Nietzsche, la nietzscheanism (filosofia lui Friedrich Nietzsche, care este principalmente o genealogie critică a culturii moderne occidentale și a tuturor valorilor sale morale, politice, filozofice și religioase).
2. care este influențat de filosofia lui Nietzsche.
3. II. adept al nietzscheanismului.
 

patronimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (patronim + -ie)

1. ramură a genealogiei care cercetează evoluția numelor după tată într-o familie.
 

pedigriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. pedigree)

1. genealogie a unui animal domestic de rasă (cai, câini); lista ascendenților unui asemenea animal.
 

progenitor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (engl., lat. progenitor)

1. (rar) persoană care asigură o descendență, o progenitură; strămoș, străbun.
2. (genealogie) fondatorul unei familii, al unei linii de descendență, al unui clan sau al tribului, al unei case nobiliare sau al unui grup etnic.
3. animal la originea unei rase.