Dictionar

greciza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. gréciser)

1. a face să-și însușească, a-și însuși limba, obiceiurile grecilor; a (se) asimila grecilor.
 

grecizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (greciza, cf. fr. graecisation)

1. acțiunea de a (se) greciza și rezultatul ei; elenizare.
2. asimilarea cu limba și cultura greacă.
3. redarea greacă a numelor străine în cultura europeană (lucru deosebit de popular în epoca umanismului).
 

grecizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (greciza)

1. (despre oameni) care a trecut la naționalitatea greacă; (înv.) grecit.
 

eleniza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. helléniser)

1. a da un caracter elenic (grecesc); a greciza.
 

fanariotiza

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fanariot + -iza)

1. a imprima, a-și însuși felul de a fi, de a se comporta al fanarioților; a greciza.
 

metonomază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. métonomase)

1. transformarea unui prenume, sau mai des a unui nume de familie, prin traducere în altă limbă, mai ales prin latinizare sau grecizare: „Primus” pentru Pîrvu, „Pulcher” pentru Mușat et cetera; metonomasie.
 

grecizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (greciza, cf. fr. graecisation)

1. acțiunea de a (se) greciza și rezultatul ei; elenizare.
2. asimilarea cu limba și cultura greacă.
3. redarea greacă a numelor străine în cultura europeană (lucru deosebit de popular în epoca umanismului).
 

elenizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (eleniza, cf. fr. hellénisation)

1. acțiunea de a eleniza și rezultatul ei; grecizare.
2. actul de a face ceva grecesc sau elenistic în formă sau caracter.
3. adoptarea obiceiurilor și culturii grecești.
4. acțiunea de a determina o cultură să devină greacă.
 

elenizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hellénisant)

1. care are caracter elen; cu trăsături proprii culturii elene; marcat de elenism; grecizant.