Dictionar

bazalt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. basalte, lat. basaltes)

1. rocă magmatică efuzivă cu structură porfirică, compactă, la construcții și pavaje.
 

bazaltic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. basaltique)

1. care este format în întregime sau parțial din bazalt.
2. care se referă la sau care amintește de bazalt.
3. organe ~e = formațiuni vulcanice, sub formă de prisme poligonale (predominant hexagonale), care se formează prin fracturarea progresivă a rocii în timpul răcirii relativ lente a bazaltului.
 

bazaltină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. basaltine)

1. piatră obținută din bazalt concasat, foarte rezistentă la uzură sau acțiuni corozive, care se folosește în special pentru producția de borduri de trotuar și dale.
 

bazaltic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. basaltique)

1. care este format în întregime sau parțial din bazalt.
2. care se referă la sau care amintește de bazalt.
3. organe ~e = formațiuni vulcanice, sub formă de prisme poligonale (predominant hexagonale), care se formează prin fracturarea progresivă a rocii în timpul răcirii relativ lente a bazaltului.
 

bazaltină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. basaltine)

1. piatră obținută din bazalt concasat, foarte rezistentă la uzură sau acțiuni corozive, care se folosește în special pentru producția de borduri de trotuar și dale.
 

dolerit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Dolerit)

1. rocă magmatică efuzivă, având compoziția bazaltului, fără olivină.
 

havaian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hawaïenne /II/ hawaïenne)

1. adj. din insulele Hawaii.
2. (despre un tip de erupție vulcanică) caracterizat prin emisiune fără explozie și bombe vulcanice ale unei lave bazaltice fluide.
3. s. f. instrument muzical cu coarde, asemănător cu chitara, cu sunetul lin și tărăgănat.
 

mesa

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. mesa)

1. platou înalt, înconjurat de abrupturi.
2. podiș bazaltic provenit din lava acumulată inițial în văi largi, sau în depresiuni.
 

planeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. planèze)

1. platou de bazalt, triunghiular, între două văi înguste și adânci de pe povârnișurile conurilor vulcanice.