Dictionar

bombetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bombette)

1. lampă cu glob sferic, pe nave pentru semnalizare.
 

bombeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bombé)

1. partea întărită și bombată la vârful încălțămintei; șpiț.
 

ampenaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. empennage)

1. organ de stabilizare și de comandă din planuri fixe și mobile, în partea din spate a fuzelajului unui avion.
2. aripioarele unui proiectil, ale unei bombe de avion.
3. aripa unei săgeți.
4. dispozitiv al unei giruete care indică direcția vântului.
 

bombardament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bombardement, it. bombardamento)

1. atac cu bombe de aviație, cu proiectile de artilerie sau cu rachete.
2. (fiz.) ~ nuclear = proiectarea unui fascicul de particule elementare asupra unor nuclee atomice.
 

bombardier

Parte de vorbire:  I. s.n. (pl. -e), II. s.m. (pl. -i)  
Etimologie: (fr. bombardier)

1. I. avion care efectuează misiuni de bombardare; avion de bombardament.
2. II. militar din echipajul unui avion de bombardament; aviator responsabil cu aruncarea bombelor.
 

brand

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Brandt)

1. aruncător de bombe sau mine, cu țeavă neghintuită în interior și traiectoria curbă.
 

calibru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calibre)

1. diametru interior al unui tub, al țevii unei guri de foc; diametrul unei torpile etc.; greutatea unei bombe de aviație.
2. instrument de precizie cu care se verifică gradul de uzură a țevilor armamentului de infanterie.
3. instrument pentru măsurarea și controlul dimensiunilor unor piese fabricate.
4. (fig.) mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi.
 

cazemată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. casemate)

1. fortificație izolată servind ca amplasament de tragere, împotriva proiectilelor, bombelor etc.; buncăr.
2. compartiment blindat sub puntea navelor de linie, tunuri de calibru mijlociu.