Dictionar

catren

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quatrain)

1. strofă (poezie) de patru versuri; tetrastih.
 

pantum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pantoum)

1. poezie lirică în formă fixă, în care al doilea și al patrulea vers dintr-un catren formează primul și al treilea vers din catrenul următor și care dezvoltă paralel două serii de imagini, două teme distincte și contrastante.
 

rondel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rondel, it. rondello)

1. poezie lirică cu formă fixă, compusă din două catrene și o cvinarie, cu două rime, primele două versuri repetându-se după al șaselea, versul întâi revenind și în încheiere.
 

rondou 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rondeau)

1. poezie cu formă fixă, în Franța în sec. XV-XVI, dintr-o cvinarie, un catren și o sextină, în care versurile finale, mai scurte, ale ultimelor două strofe, reiau începutul primului vers al poeziei.
 

sonet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sonnet, it. sonetto)

1. poezie lirică cu formă fixă, din 14 versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă.
 

sonetist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. sonnettiste, it. sonettista)

1. autor de sonete (scurtă compoziție poetică alcătuită, în forma ei tipică, din paisprezece versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rimă alternată sau încrucișată și în două terține cu rimă variabilă).
 

tetrastih, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. tetrastichus, gr. tetrastikhos)

1. (despre strofe) de patru versuri; catren.
2. din patru părți.