bolero

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boléro, sp. bolero)

1. dans popular spaniol în ritm legănat, însoțit de acompaniament de castaniete; melodia corespunzătoare.
2. cântec și dans cubanez cu ritm ternar și sincopat.

brasero

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., sp. brasero)

1. recipient metalic portativ (cu picioare), perforat cu găuri și umplut cu cărbuni încinși, folosit pentru încălzit.

bucchero

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. bucchero)

1. categorie de vase etrusce din argilă afumată bătând în negru, cu scopul de a imita bronzul, ornamentate cu benzi în relief.

caballero

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. caballero)

1. mic nobil din Spania care servea în armată cu calul său; cavaler, domn.

cachetero

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sp. cachetero)

1. (tauromahie) pumnal cu care toreadorul ucide taurul în arenă.

cancionero

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. cancionero)

1. culegere de poezii lirice spaniole.

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).

abluțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale și la catolici, pentru purificare.
2. purificare religioasă.
3. (fam.) îmbăiere prin duș.
4. eroziune exercitată de curenții marini de adâncime.

abraziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrasion, lat. abrasio)

1. proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor.
2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

abstractiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstractif)

1. care se formează prin abstracție.
2. care servește la exprimarea abstracțiilor.
3. (caracterologie) care este capabil să gândească abstract.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.