naționalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. nationalisme)

1. doctrină, mișcare politică care pretinde pentru o naționalitate dreptul de a forma o națiune.
2. ideologie și politică care urmărește întreținerea izolării și ațâțarea neîncrederii și urii între diferite naționalități.
3. sentiment care constă în exaltarea ideii naționale; doctrină bazată pe acest sentiment.

internaționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. internationalisme)

1. solidaritate, cooperare între națiuni, popoare, țări, clase și partide independente, egale în drepturi, pe baza unor interese și vederi comune, în scopul sprijinului reciproc al progresului și păcii.
2. cuvânt internațional.

ultranaționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ultra- + naţionalism)

1. naționalism exagerat, extremist.

fascist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (it. fascista, fr. fasciste)

1. I. referitor la regimul politic instituit în Italia între 1922 și 1945 de către Mussolini, bazat pe dictatura unui singur partid și pe naționalism.
2. referitor la fascism, care aparține fascismului.
3. care folosește metodele fascismului; care își revendică ideologia din fascism.
4. II. partizan al fascismului și, prin extensiune, al unui regim dictatorial.
5. (prin ext.) calificativ polemic dat oricărei persoane, sau teoriilor lor, de adversarii lor pentru a-i demoniza, a-i discredita.

gândirism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: („Gândirea“ + -ism)

1. curent ideologic și politic din România, format în jurul revistei „Gândirea”, care propovăduia misticismul ortodox, tradiționalismul, naționalismul și unitatea națională deasupra claselor sociale, sub egida bisericii.

internaționalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. internationaliste)

1. adj. care are caracterul, care aplică principiile internaționalismului.
2. s. m. f. partizan al internaționalismului.

naționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. nationaliste, germ. Nationalist)

1. I. care se referă la naționalism; care este un susținător al naționalismului.
2. (înv.) care se referă la națiune, care este propriu sau aparține unei națiuni, care caracterizează o națiune; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective; național.
3. II. partizan, adept al naționalismului.
4. (var.) (înv.) naționalișt.

protocronie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (protocron[ism] + -ie)

1. tendință modernă în naționalismul cultural care constă în postularea, pentru fiecare popor, a unor rădăcini care datează din antichitate sau preistorie, precum și o dezvoltare proprie, separată de cea a popoarelor vecine, ale căror influențe sunt minimizate sau chiar negate; protocronism.

ultranaționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ultra- + naţionalism)

1. naționalism exagerat, extremist.