Dictionar

caroten

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. carotène, germ. Karotin)

1. (biol.) pigment portocaliu-roșcat în unele vegetale (morcovi) și produse animale.
2. (var.) carotină.
 

carotenemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caroténemie)

1. prezența carotenului în sânge.
 

carotenodermie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caroténodermie)

1. pigmentație gălbuie-roșiatică a tegumentelor, provocată de creșterea carotinemiei; ocrodermie, xantoză.
 

carotenoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caroténoïde)

1. adj. (despre substanțe) care conține caroten.
2. s. n. pigment asemănător cu carotenul.
 

carotaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carottage)

1. determinare a naturii structurii straturilor succesive ale unui teren prin extragerea de carote (II) sau prin măsurarea mărimilor fizice ale rocilor străbătute.
 

carotenemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caroténemie)

1. prezența carotenului în sânge.
 

carotenoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caroténoïde)

1. adj. (despre substanțe) care conține caroten.
2. s. n. pigment asemănător cu carotenul.
 

carotieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carottière)

1. sondeză pentru tăierea și scoaterea la suprafață a carotelor (II).
2. aparat folosit pentru a face sondaje și a lua eșantioane din fundul oceanelor.
 

cromoplast

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. chromoplaste)

1. (biol.) plastidă celulară care produce pigmenți (caroten, xantofilă) responsabili de culoarea florilor și fructelor; cromatoplast.
 

hematocrom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hématochrome)

1. pigment roșcat carotenoid din celulele unor alge.