Dictionar

celest, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. céleste, lat. caelestis)

1. ceresc.
2. (fig.) splendid, minunat, divin.
 

celestă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. celesta, fr. célesta)

1. instrument muzical de percuție cu claviatură, la care sunetul este produs prin lovirea unor lame metalice cu ciocănele de lemn.
 

celestin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. célestin)

1. călugăr aparținând unui ordin catolic fundat în 1251.
 

celestină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. célestine)

1. sulfat natural de stronțiu.
 

echinocțiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. aequinoctium, fr. équinoxe)

1. fiecare dintre cele două momente ale anului (21 martie și 23 septembrie), în care Soarele se află pe traiectoria ecuatorului celest și când ziua este egală cu noaptea.
 

stronțiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. strontium)

1. metal alb-argintiu, asemănător calciului, în natură sub formă de celestină și stronțianit.