OK
X
erudiție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. érudition, lat. eruditio)
1.
cunoaștere
temeinică,
aprofundată
a
uneia
sau
a
mai
multor
științe;
cultură
vastă.
conceptism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. conceptisme)
1.
școală
literară
spaniolă
din
sec.
XVII
caracterizată
prin
elaborarea
excesivă
a
expresiei,
erudiție,
prin
abuz
de
metafore
noi
și
paradoxale
și
prin
cultivarea
efectelor
surprinzătoare.
enciclopedism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. encyclopédisme)
1.
caracter
enciclopedic;
erudiție
vastă.
2.
(med.)
sindrom
caracterizat
prin
tendința
de
a
desfășura
o
activitate
politematică
în
diverse
domenii
ale
artei
și
științei.
erudit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. érudit, lat. eruditus)
1.
(și
s.)
care
posedă
cunoștințe
vaste;
învățat,
savant.
2.
(despre
opere
științifice)
care
dovedește
erudiție.
pedant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. pédant, germ. Pedant)
1.
(cel)
care
are
pretenții
nejustificate
de
erudiție,
de
competență;
meticulos,
formalist.
pedanterie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. pédanterie)
1.
paradă
de
erudiție;
meticulozitate
exagerată.
2.
comportamentul
pedantului;
revendicare
proprie
pedantului;
caracterul
a
ceea
ce
este
pedant.
3.
exprimare
în
termeni
pretențioși.
4.
gravitate
în
chestiuni
de
mică
importanță.
5.
(sinon.)
pedantism.
pedantism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. pédantisme)
1.
paradă
de
erudiție,
minuțiozitate
excesivă
și
formală;
comportamentul
pedantului.
2.
exprimare
în
termeni
pretențioși,
fără
conținut.
3.
gravitate
în
chestiuni
de
mică
importanță.
4.
(sinon.)
pedanterie.