Dictionar

clorurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chloruration)

1. acțiunea de a clorura și rezultatul ei; clorurare.
2. actul de clorinare (adăugare de clor în apă pentru purificarea acesteia), de transformare în clor sau combinare cu clor.
 

alopren

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Allopren)

1. masă obținută prin saturarea cauciucului cu clor, folosit la fabricarea vopselelor antiacide; cauciuc clorurat.
 

clorbenzen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (clor + benzen)

1. derivat monoclorurat al benzenului, materie primă la fabricarea unor coloranți, medicamente etc.
 

cloretan

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. chloréthane)

1. (chimie) derivat monoclorurat al etanului, întrebuințat ca anestezic, la fabricarea tetraetil-plumbului, ca solvent pentru rășini et cetera; clorură de etil.
 

etilfluid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éthylfluide)

1. amestec de tetractil de plumb cu bromură de metil și naftalină clorurată, folosită pentru îmbunătățirea calităților antidetonante ale benzinei.
 

hiperclorurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hyperchloruration)

1. (med.) creștere a cantității de cloruri din organism.
2. (antonim) hipoclorurație.
 

hipoclorurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hypochloruration)

1. (med.) diminuare a cantității de cloruri din organism.
2. (antonim) hiperclorurație.