Dictionar

celibat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. célibat, lat. caelibatus)

1. starea civilă a unei persoane care nu este încă căsătorită sau care nu se căsătorește.
2. faptul de a fi celibatar, de a nu fi căsătorit.
3. (prin ext.) viață fără partener, viață de continență conjugală.
4. (în unele profesii) clauză de ~ = rezilierea contractului în cazul în care salariatul se căsătorește.
 

celibatar, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. célibataire)

1. I. care trăiește în celibat, pentru o vreme sau pentru totdeauna.
2. care nu este căsătorit, care nu a fost niciodată căsătorit și care are vârsta legală pentru a putea fi.
3. II. persoană care trăiește în celibat, prin vocație sau din necesitate.
4. persoană (în special bărbat) care nu este și nu a fost niciodată căsătorită.
 

consoartă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. consors, -tis)

1. femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; soție, nevastă.
2. (politică) soția unui șef de stat.
 

familist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (familie + -ist)

1. persoană căsătorită, care și-a întemeiat o familie.
2. (var.) (înv.) familistru.
3. (antonime) burlac, celibatar, nefamilist.
 

matroană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. matrona, fr. matrone)

1. femeie căsătorită în aristocrația romană.
2. (ir.) femeie matură, respectabilă.
 

poliandră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. polyandre)

1. (floare) cu stamine numeroase.
2. (femeie) căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați.