Dictionar

dințișor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (dinte + -ișor)

1. diminutiv al lui dinte; dinte (mic).
 

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

acrodont, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acrodonte)

1. (despre reptile) cu dinții sudați pe marginea superioară a maxilarelor.
 

adamantin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adamantin, lat. adamantinus)

1. diamantin.
2. (despre elemente histologice) care produce emailul dinților.
 

adamantinom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adamantinome)

1. (med.) tumoare dentară malignă; ameloblastom.
2. (med.) tumoră invazivă și distructivă rezultată din transformarea malignă a mugurilor dinților din maxilarul inferior.
 

agnate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agnathes)

1. subîncrengătură de cordate primitive, acvatice, fără fălci și dinți osoși; agnatostomi.
 

alotriodonție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. allotriodontia)

1. implantare anormală a dinților.