Dictionar

disociație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dissociation, lat. dissociatio)

1. disociere.
2. rezultatul unei disocieri.
 

disociativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (disocia + -/t/iv)

1. care disociază, care descompune.
2. (antonim) asociativ.
 

centrosferă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centrosphère)

1. partea centrală a globului terestru, cu densitate foarte mare, din metale grele, complet disociate și gazificate; barisferă, metalosferă.
2. (biol.) regiune cu aspect de stea din jurul centriolului.
 

disociabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dissociable)

1. care poate fi disociat.
2. (anton.) indisociabil.
 

indisociabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indissociable)

1. care nu poate fi disociat.
 

-LITIC (2)

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (grec. lytikos „care descompune, care dizolvă”)

1. „descompus, disociat, dizolvat”.
 

recombina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. recombiner)

1. a combina din nou elementele unei mulțimi disociate; a reasocia, reasambla două sau mai multe lucruri.
2. a combina din nou, într-un alt mod.
3. (chimie) a produce un compus care a fost redus anterior la corpuri sau molecule simple.