Dictionar

fanatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fanatique, lat. fanaticus)

1. adj., s. m. f. (om) dominat de fanatism; foarte zelos; animat de o exaltare religioasă.
2. (despre sentimente, manifestări) care dovedește fanatism; pătimaș, intolerant.
 

fan 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. fan)

1. admirator fanatic al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz sau rock.
 

fanatiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. fanatiser)

1. a face să devină fanatic.
 

flagelant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flagellant)

1. membru al unei secte de fanatici care se flagelau în public.
 

fundamentalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fondamentaliste)

1. I. care se referă la fundamentalism.
2. referitor la fundamente, la revenirea la elementele de bază.
3. (protestantism) care apără o interpretare literală a textelor sacre.
4. II. adept al fundamentalismului.
5. cel care reduce religia la interpretarea strictă a textelor de bază sau originale.
6. extremist de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatic.
 

grecoman, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. grécomane)

1. admirator fanatic al grecilor.
 

intolerant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intolérant)

1. care nu respectă libertatea de gândire, care nu suportă altă credință, religie decât a sa; fanatic.
2. (despre organism) care nu suportă (un medicament).