Dictionar

finisare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (finisa)

1. acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj, finiție.
2. operație ultimă menită să perfecționeze o lucrare sau un produs; finisat.
3. (concret.) aspectul finit al unui obiect; finisaj.
 

ecoanson

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écoinşon)

1. ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși.
2. finisare a colțurilor unei încăperi.
 

emolient, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. émollient, lat. emolliens)

1. (medicament) care calmează durerea prin înmuierea țesuturilor; care înmoaie țesuturile, calmând inflamațiile.
2. (substanță) folosită la finisarea produselor textile pentru a le imprima moliciune și luciu.
 

finisaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. finissage)

1. acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisare.
2. ultimele operațiuni pentru a termina, finaliza o lucrare, un produs.
3. (concret.) aspectul finit al unui obiect; finisare.
 

finisat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (finisa)

1. (tehnologie) operație ultimă menită să finalizeze o lucrare sau un produs; finisare.
 

finiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. finition)

1. acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisare.
2. operație finală menită să perfecționeze o lucrare sau un produs.
 

gofraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. gaufrage)

1. acțiunea de a gofra; ornamentul gofrat.
2. serie de cute paralele (și ondulate) aplicate pe o țesătură, pe o tablă, pe o hârtie etc.
3. efect de finisare a unor țesături, constând în aplicarea de desene imprimate în relief.