Dictionar

fulgerare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. fulgera)

1. acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură.
2. (fig.) senzație, durere scurtă și violentă.
3. (fig.) durată scurtă; clipă, moment.
 

fulgeratic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fulger + -atic)

1. iute ca fulgerul; rapid, fulgerător.
 

fulgura

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. fulgurer, lat. fulgurare)

1. a se produce fulgere în atmosferă; a fulgera.
2. (fig.) a lumina cu strălucirea și rapiditatea fulgerelor.
3. (fig.) (despre un gând, o idee etc.) a răsări, a se dezvălui brusc.
 

fulgurant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fulgurant, lat. fulgurans)

1. înconjurat de fulgere.
2. care răspândește o lumină vie și de scurtă durată.
3. care se produce foarte rapid; fulgerător, prompt.
4. (fig.) care impresionează puternic spiritul, imaginația; scânteietor, pătrunzător.
 

sidera

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. sidérer)

1. a surprinde profund pe cineva; a încremeni, a împietri, a stupefia.
2. (livr.) a străfulgera cu privirea.
 

iuțeală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (iuți + -eală)

1. caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune.
2. gust înțepător, pișcător, picant; iuțime.
3. mânie; violență.
4. (loc. adv.) cu ~a fulgerului = extrem de repede, fulgerător.
 

fulgerare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. fulgera)

1. acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură.
2. (fig.) senzație, durere scurtă și violentă.
3. (fig.) durată scurtă; clipă, moment.
 

fulgeratic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fulger + -atic)

1. iute ca fulgerul; rapid, fulgerător.