OK
X
metafizician, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. métaphysicien)
1.
filozof
idealist
care
se
ocupă
cu
metafizica.
complementarism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. complémentarisme)
1.
teză
fundamentală
a
empirismului
logic,
constând
în
asocierea,
în
cadrul
aceleiași
concepții,
a
două
metafizici
tradiționale
în
istoria
gnoseologiei,
empirismul
și
logicismul,
prin
reducerea
fenomenului
la
percepții
și
a
esenței
la
termenul
în/prin
care
se
formează
noțiunea.
teodicee
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. théodicée)
1.
parte
a
metafizicii
care
tratează
despre
divinitate,
despre
existența
și
atributele
sale.
2.
teologie
naturală
având
ca
obiect
problema
cunoașterii
lui
Dumnezeu
și
a
providenței
divine
în
termenii
rațiunii.
3.
doctrină
filozofico-religioasă,
inițiată
de
Leibniz,
potrivit
căreia
existența
răului
în
lume
nu
infirmă
bunătatea
divină.