Dictionar

ontogenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ontogénie)

1. dezvoltare a individului, începând de la embrion și până la stadiul de adult; ontogeneză
 

odontogenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. odontogénie)

1. (med.) formarea, dezvoltarea și apariția dinților în gură; odontogeneză.
 

acmee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie și ontogenie.
 

homeoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. homéosis)

1. heteromorfoză la care, în cursul ontogeniei ori al regenerării, în locul unui organ sau țesut se formează un altul, de altă natură.
 

mecanostructură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (mecano- + structură)

1. structură funcțională a țesuturilor și organelor, rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei, sub influența factorilor mecanici.
 

morfogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. morphogenèse)

1. dezvoltare a configurației morfologice a organismelor în cursul ontogeniei.
2. formare a profilului solului sub acțiunea factorilor naturali.
3. ramură a geomorfologiei care studiază originea formelor de relief; morfogenie.
 

ontogenetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ontogénétique)

1. referitor la ontogenie; ontogenic.
 

ontogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ontogenèse)

1. proces de dezvoltare individuală a organismelor vii din stadiul embrionar până la încheierea ciclului vital.
2. ramură a biologiei care studiază această dezvoltare; ontogenie.
3. (psih.) proces de formare a persoanei, de dezvoltare a psihicului, a conștiinței individuale.