Dictionar

pungit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. pungi)

1. (despre gură, buze) strâns și țuguiat, cu aspectul unei pungi; (reg.) pungos.
2. (despre oameni) cu riduri multe, cu obrazul ridat.
3. (reg.; fig.; despre oameni) necăjit.
4. (bot.; despre unele organe) ascuțit la vârf.
5. (Mun.; Olt.) zgârcit.
 

cercopitecide

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. cercopithécidés)

1. (zool.) familie de maimuțe superioare prevăzute cu pungi faringiene, unde ascund hrana, și coada neprehensilă, cuprinzând cercopitecul, pavianul și magotul; (la sg.) maimuță din această familie.
 

chist 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kyste)

1. tumoare benignă de forma unei pungi plină cu conținut (semi)lichid.
2. înveliș protector foarte rezistent la unele animale inferioare.
3. stadiu larvar al teniei.
4. celulă globuloasă bogată în substanțe de rezervă, cu funcția de organ de înmulțire a unor plante inferioare.
 

dezaera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désaérer)

1. a elimina aerul aflat în materia primă fibroasă la fabricarea hârtiei.
2. a evacua aerul din pungile de aer într-o conductă, într-un rezervor etc.
 

gingivectomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gingivectomie)

1. rezecție a pereților gingivali ai pungilor parodontale.
 

higromă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hygroma)

1. (med.) inflamație a pungilor seroase situate în apropierea articulațiilor sau zonelor de sprijin sau frecare; bursită.
 

parodontometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. parodontométrie)

1. măsurare a pungilor gingivale, a retracției și a mobilității dinților.