Dictionar

reproșa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. reprocher)

1. a aduce cuiva reproșuri.
 

autoreproșa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + reproşa)

1. refl. a-și reproșa sieși.
 

reproșabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. reprochable)

1. care merită reproșuri; demn de reproșuri.
2. (antonim) ireproșabil.
 

autoreproșa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + reproşa)

1. refl. a-și reproșa sieși.
 

corect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. correct, lat. correctus)

1. (și adv.) conform normelor, regulilor; fără greșeală.
2. (despre oameni) cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit.
 

impecabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impeccable, lat. impeccabilis)

1. perfect, desăvârșit, ireproșabil.
 

impecabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impeccabilité)

1. calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecțiune, desăvârșire.
2. caracterul a ceea ce este perfect executat, ireproșabil.
3. (teologie) starea celui care este incapabil să păcătuiască.
 

imputa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. imputer, lat. imputare)

1. tr., refl. a(-și) reproșa purtări, fapte reprobabile.
2. tr. a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc.
 

iresponsabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irréprochabilité)

1. calitatea a ceea ce este ireproșabil.