Dictionar

trivalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. trivalent)

1. (despre elemente chimice) care are valența3.
2. (despre celule) cu trei cromozomi omologi în cursul meiozei.
 

trivalență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. trivalence)

1. proprietate a unui element chimic de a fi trivalent.
 

alaun

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alaun)

1. sulfat dublu al unui metal trivalent sau monovalent; sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră.
 

cloros

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chloreux)

1. acid ~ = acid oxigenat al clorului trivalent.
 

FERI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. ferri-, cf. lat. ferrum „fier”)

1. „fier (trivalent), feruginos”.
 

feric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ferrique)

1. (despre substanțe) care conține fier trivalent.
 

hemină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hémine)

1. substanță organică formată din hem prin transformarea fierului bivalent în fier trivalent.
 

sescvioxid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sesquioxyde)

1. oxid în a cărui formulă intră un element trivalent.