Dictionar

alergăreț, -eață

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (alerga + [ă]reț)

1. care iubește să alerge; care aleargă mult.
2. (depr.) care își pierde vremea colindând fără un scop precis.
 

alergău

Parte de vorbire:  s.m. (înv., reg.)  
Etimologie: (alerg + -ău)

1. persoană care aleargă; alergător.
 

acarinate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. acarinatus)

1. ordin de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă, cu aripi nedezvoltate; ratite.
 

apterix

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aptéryx)

1. (zool.) pasăre alergătoare din Noua Zeelandă, din subclasa ratitelor, numită în mod obișnuit kiwi.
 

atletism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athlétisme)

1. ramură a sportului care cuprinde probe de alergări, sărituri, aruncări; atletică ușoară.
 

biatlon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biathlon, rus. biatlon)

1. concurs atletic combinat din două probe; probă sportivă constând din alergări pe schiuri pe o distanță de 20 km și trageri cu arma la țintă.
 

blatide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blatidés)

1. familie de insecte ortoptere alergătoare, cu corpul turtit, antene lungi și protorace mult lățit, ca un disc ce acoperă capul.
 

bull-finch

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. bull-finch)

1. obstacol la alergările de cai, format dintr-un taluz de pământ sau zid cu nuiele deasupra.