OK
X
extravagant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. extravagant)
1.
(cel)
care
caută
cu
orice
preț
să
iasă
din
comun;
excentric.
2.
bizar,
neobișnuit.
extravaganță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. extravagance)
1.
manifestare,
ținută
neobișnuită,
bizară;
excentricitate.
baroc, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. baroque, it. barocco)
1.
stil
~
(și
s.
n.)
=
stil
în
arhitectură,
pictură,
literatură,
muzică,
predominant
între
sfârșitul
Renașterii
și
mijlocul
sec.
XVIII,
care
cultivă
libertatea
și
monumentalitatea
formelor,
ornamentația
excesivă,
inventivitatea
și
fantezia
exprimării.
2.
stil
de
la
sfârșitul
perioadelor
clasice,
în
care
forma
se
dezvoltă
în
dauna
conținutului.
3.
(fig.)
exagerat;
bizar,
extravagant.
barochism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (it. barocchismo, fr. baroquisme)
1.
tendință
artistică
care
se
manifestă
prin
mișcare,
tematică
extravagantă,
ornamentație
excesivă,
gustul
efectelor
teatrale
și
uluitoare;
barocitate.
bizar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. bizarre)
1.
(și
adv.)
ciudat,
straniu,
extravagant;
supărător.
bizarerie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bizarrerie)
1.
ciudățenie,
extravaganță;
fantezie.
capriciu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. caprice, it. capriccio)
1.
dorință
trecătoare,
extravagantă;
gust
neobișnuit,
ciudat;
toană.
2.
(muz.)
piesă
cu
caracter
capricios,
de
virtuozitate,
de
construcție
liberă.
divagant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (divaga + -ant)
1.
care
divaghează,
se
pierde
în
cuvinte
confuze
și
abundente.
2.
care
se
dezvoltă
fără
o
direcție
precisă.
3.
care
face
ocoluri,
care
este
sinuos.
4.
(fig.)
extravagant,
incoerent
în
vorbire.