Dictionar

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

abominațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârșăvie, nelegiuire, ticăloșie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
 

ignobil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ignoble, lat. ignobilis)

1. josnic, infam, mârșav.
 

ignominie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ignominie, lat. ignominia)

1. josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
 

mizerabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. misérable, lat. miserabilis)

1. (și s.) ticălos, mârșav, nemernic.
2. (fig.) aspru, rău.
3. lipsit de valoare, prost, rău.
4. neîngrijit, vrednic de plâns.
 

turpitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. turpitude, lat. turpitudo)

1. faptă nerușinată, josnică; mârșăvie.