Dictionar

alternativă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alternative)

1. posibilitate sau necesitate de a alege între două soluții, situații etc. care se exclud.
2. fiecare dintre cele două opțiuni ale unei alternative; soluție alternativă.
3. (rar) succesiune a două lucruri care revin rând pe rând; alternanță.
 

alternanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alternance)

1. însușirea de a alterna.
2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparținând unei familii.
4. ~ vocalică = alternanță între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanță prin consoane.
 

alternativă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alternative)

1. posibilitate sau necesitate de a alege între două soluții, situații etc. care se exclud.
2. fiecare dintre cele două opțiuni ale unei alternative; soluție alternativă.
3. (rar) succesiune a două lucruri care revin rând pe rând; alternanță.
 

antifonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiphonie)

1. cântare alternativă a unui solist și a unui grup vocal ori instrumental.
 

crioclastie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cryoclastie)

1. dezagregare a rocilor sub acțiunea repetată și alternativă a înghețului și dezghețului.
 

cumulovulcan

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. cumulo-volcan)

1. (geol.) con de extruziune format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă, cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții, deasupra gurii eruptive a unui vulcan.
 

digeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. digenèse)

1. reproducție alternativă, sexuată și asexuată.