OK
X
amăgire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (amăgi)
1.
faptul
de
a
(se)
amăgi,
de
a
(se)
înșela,
de
a
atrage
prin
promisiuni
mincinoase
etc.
2.
faptul
de
a-și
face
iluzii
zadarnice;
iluzionare.
amăgitor, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (amăgi + -tor)
1.
(persoană)
care
amăgește,
înșelător.
2.
ispititor.
amăgitură
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (amăgi + -tură)
1.
faptul
de
a
(se)
amăgi;
amăgire,
înșelăciune.
autoamăgi
Parte de vorbire:
vb. refl.
Etimologie: (auto- + amăgi)
1.
a-și
amăgi
(deliberat)
propria
persoană.
abuza
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. abuser)
1.
a
uza
de
ceva
în
mod
exagerat,
a
folosi
(conștient)
fără
măsură;
a
face
abuz.
2.
a
exagera
în
utilizarea
unei
posibilități,
a
unei
libertăți.
3.
a
profita
în
chip
nedemn
de
o
situație,
un
avantaj,
încredere.
4.
a
amăgi,
a
înșela.
5.
a
violenta,
a
viola.
decepție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. déception, lat. deceptio)
1.
dezamăgire,
deziluzie;
amărăciune.
decepționa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (decepţie + -ona)
1.
a
provoca
o
decepție;
a
deziluziona,
a
dezamăgi.
decepționism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (decepţie + -/on/ism)
1.
fenomen
prezent
în
arta
și
literatura
din
sec.
XIX,
manifestat
prin
atitudine
pesimistă
față
de
realitatea
socială,
afirmarea
unei
dezamăgiri
permanente
și
a
unui
sentiment
de
neîncredere
în
progres.
dezabuzat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. désabusé)
1.
care
și-a
pierdut
speranțele,
entuziasmul;
dezamăgit.
2.
(var.)
(înv.)
desabuzat.
3.
(antonime)
entuziast,
entuziasmat.
deziluzie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dézillusion)
1.
decepție,
dezamăgire.