OK
X
uza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. user)
1.
tr.,
refl.
a
(se)
învechi,
a
(se)
deteriora,
a
(se)
toci
(prin
folosire).
2.
refl.
(fig.;
despre
persoane)
a
se
epuiza,
a
se
consuma.
3.
intr.
a
se
folosi
de...
-PAUZĂ
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (gr. pausis „încetare”)
1.
„diminuare,
reducere”.
abuza
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. abuser)
1.
a
uza
de
ceva
în
mod
exagerat,
a
folosi
(conștient)
fără
măsură;
a
face
abuz.
2.
a
exagera
în
utilizarea
unei
posibilități,
a
unei
libertăți.
3.
a
profita
în
chip
nedemn
de
o
situație,
un
avantaj,
încredere.
4.
a
amăgi,
a
înșela.
5.
a
violenta,
a
viola.
acuza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accusare)
1.
a
învinui,
a
învinovăți;
a
incrimina.
2.
(jur.)
a
imputa
cuiva
un
delict,
o
crimă.
3.
a
arăta,
a
vădi,
a
dovedi;
a
manifesta.
acuză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. accusa)
1.
faptul
prin
care
se
atribuie
cuiva
o
culpă;
învinuire,
acuzare.
aeropauză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. aeropause)
1.
regiune
între
20
și
200
km
deasupra
Pământului.
amuza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. amuser, s’amuser)
1.
(refl.)
a
petrece
în
mod
plăcut
și
vesel;
a
se
distra,
a
se
înveseli,
a
se
desfăta.
2.
(tr.)
a
face
să
se
amuze;
a
înveseli;
a
distra.
abandon
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abandon)
1.
acțiunea
de
a
rupe
legătura
care
atașa
o
persoană
de
un
lucru
sau
de
o
altă
persoană.
2.
acțiunea
de
a
înceta
de
a
se
ocupa
de
ceva
sau
de
cineva.
3.
actul
de
renunțare
la
o
calitate,
un
loc
de
muncă
sau
o
funcție.
4.
părăsire
a
unei
nave
aflate
în
pericol
de
scufundare.
5.
părăsire
a
unui
bun
sau
renunțare
la
un
drept.
6.
renunțare
la
o
cauză,
credință
etc.
7.
cedare
(la
o
stare,
un
sentiment).
8.
(drept)
actul
prin
care
un
debitor
abandonează
toate
bunurile
sale
creditorilor
săi,
pentru
a
se
proteja
de
urmărirea
lor.
9.
(sport)
retragere
dintr-o
competiție.
10.
~
familial
=
părăsire
a
copiilor,
a
familiei.
abdica
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)
1.
a
renunța
la
puterea
pe
care
o
exercită;
a
demisiona
din
funcție.
2.
a
abandona
puterea
suverană;
a
renunța
la
tron,
la
un
drept.
3.
(fig.)
a
renunța
la
ceva,
a
se
resemna.
4.
a
renunța
la
o
activitate
din
cauza
greutăților
întâmpinate.
ablacta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)
1.
intr.
a
înceta
secreția
de
lapte
matern.
2.
tr.
a
înlocui
treptat
laptele
matern
cu
alte
alimente
necesare
sugarului;
a
înțărca.
3.
(refl.;
despre
sugari)
a
refuza
laptele
matern.
ablativ
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1.
caz
al
declinării,
specific
anumitor
limbi,
care
exprimă
punctul
de
plecare,
instrumentul,
asocierea,
cauza
etc.
2.
~
absolut
=
construcție
sintactică
în
latină
sau
greacă
cu
rol
de
propoziție
circumstanțială,
dintr-un
substantiv
(sau
pronume)
și
un
participiu
în
ablativ.
ablațiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)
1.
îndepărtare
chirurgicală
din
corpul
uman
(o
tumoare,
un
calcul,
un
organ
bolnav);
exereză,
extirpare.
2.
transportare
a
materialelor
rezultate
din
dezagregarea
rocilor.
3.
reducere
a
masei
unui
ghețar
sau
a
zăpezii
prin
topire
și
evaporare.
4.
fenomen
fizic
în
urma
căruia
un
meteorit,
satelit
etc.,
pierde
din
substanță
din
cauza
încălzirii
sale
până
la
incandescență.
abnegație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)
1.
devotament
dus
până
la
sacrificiu;
abnegare.
2.
devotament
până
la
jertfire
de
sine
față
de
o
cauză
sau
de
o
persoană.
3.
sacrificiu
voluntar;
renunțare
voluntară
la
ceva
scump;
abandonare,
renunțare.