extrapola

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. extrapoler)

1. a aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare.
2. a deduce sau a generaliza plecând de la date parțiale sau dintr-o altă zonă.
3. (matematică) a calcula valori sau a extinde o serie dincolo de limitele cunoscute; a calcula prin extrapolare.

extrapolabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. extrapolable)

1. care poate fi extrapolat, a cărui valoare poate fi anticipată.

extrapolare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (extrapola)

1. extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare.
2. (mat.) determinare aproximativă a valorilor unei funcții continue în puncte situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație.

extrapolație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. extrapolation)

1. deducere, generalizare plecând de la date parțiale.
2. extinderea faptelor observate printr-o ipoteză care merge în aceeași direcție.
3. (matematică) estimarea valorii unei funcții dincolo de limitele cunoscute.
4. (sinon.) extrapolare.

extrapola

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. extrapoler)

1. a aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare.
2. a deduce sau a generaliza plecând de la date parțiale sau dintr-o altă zonă.
3. (matematică) a calcula valori sau a extinde o serie dincolo de limitele cunoscute; a calcula prin extrapolare.

extrapolare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (extrapola)

1. extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare.
2. (mat.) determinare aproximativă a valorilor unei funcții continue în puncte situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație.

extrapolație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. extrapolation)

1. deducere, generalizare plecând de la date parțiale.
2. extinderea faptelor observate printr-o ipoteză care merge în aceeași direcție.
3. (matematică) estimarea valorii unei funcții dincolo de limitele cunoscute.
4. (sinon.) extrapolare.

extrapolabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. extrapolable)

1. care poate fi extrapolat, a cărui valoare poate fi anticipată.