OK
X
mefient, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. méfiant)
1.
care
nu
are
încredere,
care
este
suspicios;
neîncrezător,
bănuitor.
mefiență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. méfiance)
1.
starea
de
spirit
a
unei
persoane
care
nu
are
încredere,
care
este
suspicioasă;
neîncredere,
bănuială.
2.
suspiciune
patologică;
așteptare
anxioasă
a
răului.
confiență
Parte de vorbire:
s.f. (franțuzism învechit)
Etimologie: (fr. confiance)
1.
credință
spontană
sau
dobândită
în
valoarea
morală,
emoțională,
profesională
a
altei
persoane,
pe
care
o
credem
incapabilă
de
înșelăciune,
trădare
sau
incompetență;
sentiment
de
siguranță
vizavi
de
cineva
sau
de
ceva;
încredere
în
cineva.
2.
(var.)
confianță,
conființă.
3.
(antonim)
mefiență.
ingenuu, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.f.
Etimologie: (lat. ingenuus, fr. ingénu)
1.
I.
care
dovedește
ingenuitate;
care
dă
dovadă
de
o
franchețe
inocentă
și
naivă.
2.
II.
(teatru,
cinem.)
rol
care
prezintă
o
tânără
fată
naivă;
(prin
ext.)
persoană
candidă.
3.
I.
(antonime)
incredul,
mefient,
neîncrezător.
suspicios, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. suspicieux, lat. suspiciosus)
1.
care
manifestă
suspiciune,
care
este
mefient;
bănuitor,
neîncrezător.